C A T R E
PRIMARIA COMUNEI LUNCAVITA
JUDETUL CARAS-SEVERIN
Domnului Primar,
Stimate domnule Primar al comunei Luncavița, jud. Caras-Severin,
mă numesc Ștefan Ilie, am 28 de ani și sunt Primarul com. Luncavița, jud. Tulcea. De mult intenționez să cunosc Comuna Luncavița pe care o conduceți și să încerc a stabili o legătură între aceste două comune cu același nume și care sunt destul de cunoscute în România. De meserie sunt profesor de istorie și am învățat că localitățile care au aceiași denumire au un punct comun, o legătură pierdută în timp, dar pe care împreună o putem descoperi, dacă bineînțeles sunteți și dumneavoastră de acord. Am descoperit pe Internet comuna dumneavostră și am observat că avem anumite lucruri asemănătoare, mai ales în privința reliefului. în prezent și noi lucrăm la o pagină de Internet pentru a putea prezenta comuna noastră. Am sperat să vă întâlnesc la București la întâlnirea Asociației Comunelor din Romania, însă nu ați fost prezent, poate însă ne vom cunoaște în altă ocazie.
Deși majoritatea comunelor din România intenționează să dezvolte legături cu alte localități din străinătate, de ce nu s-ar realiza o înfrățire între două localități romănești.
Adresa noastra de e-mail este primarialuncavita@yahoo.com . Dacă ne veți trimite adresa dumneavoastra de e-mail, vă voi putea trimite câteva materiale despre Luncavița tulceană.
în speranța unui început de colaborare pe termen lung, vă mulțumesc anticipat.
Cu deosebit respect,
Primarul Comunei Luncavița-Tulcea
Prof. Ștefan Ilie