|
Membra a Asociatiei Comunelor din Romania din anul 2004 | Info Contact institutii din comuna Luncavita
Informații și documente oficiale ale Comunei LuncavițaInformații și documente oficiale ale Comunei Luncavița puteți găsi în Monitorul Oficial Local, la link-ul
https://emol.ro/luncavita-tl sau accesând legăturile din partea din dreapta paginii Dispozitiile primaruluiSUFLETUL CÂNTECULUI DOBROGEAN A RĂMAS ÎN INIMILE NOASTRE
Cu profund regret și durere personală, anunț trecerea în neființă a celui ce a fost CETĂȚEAN DE ONOARE al Comunei Luncavița, d-l Puiu (Traian) SPIRU, în ziua de 24 august 2010. Suflet al cântecului dobrogean, a iubit Dobrogea și mai ales Luncavița, mai mult decât oricine altcineva, și i-a dăruit nestemate prețioase, concretizate în cântece nemuritoare. Viața lui zbuciumată, crudă și grea, s-a încheiat, nea Puiu găsindu-și în sfârșit liniștea alături de îngeri, pe care sincer cred, că îi învață valsul sau geamparaua dobrogeană.
Despre viața lui, despre trăirile lui, despre oamenii din jurul lui, care au câștigat prin el, care au profitat de el, sau care au învățat de la el, se pot scrie romane, însă Puiu SPIRU, sau geniul lui Puiu SPIRU, ne-a lăsat mai mult decât niște simple vorbe, ne-a dăruit sufletul lui în cântece și versuri. ”La Dobrogea”, ”De-ar ști lumea asta ce cânt”, ”Mana mu”, ”Balada Dobrogeană”, ”Ghiocel de la Luncavița”, ”Ca la Luncavița”, ”Viața vaporenilor”, ”Când mă mână dragostea”, ”Balada unui vis de mire”, ”Ah lăsați-mă să mor”, ”Uța - uța la polog”, ”Turul Dobrogei”, ”Unde mi-este acordeonul meu”, ”Vaporașul”, și multe, multe altele, sunt părți ale sufletului lui, în care ne regăsim noi, dobrogenii în general și luncăvițenii în special. Personal, îți mulțumesc nea Puiule că ai existat, că ți-am descoperit cântecele, că le-am cântat alături de dumneata și că am avut marea șansă să-ți fi cunoscut durerea și bucuria așa cum erau ele! îți mulțumesc că reprezinți și apogeul dragostei mele față de Luncavița! îți mulțumesc că m-ai făcut să înțeleg că Omul nu trebuie judecat după spusele altora, sau după defectele sale, sau după nebuniile sale, ci în primul rând după creația sa! îți mulțumesc că vei exista mereu în sufletul meu! Și îți promit că voi face tot ce îmi va sta în putere să te aduc acasă, ”în pădurea ta, sub bătrânii tei,/ unde-ai căutat cândva, Floarea Dragostei!” Să te odihnești în pace. Și în cântec! Cu întreaga mea considerație, Ștefan ILIE Primarul Comunei Luncavița Județul Tulcea Cuvântarea lui Puiu SPIRU în iunie 2005, de Sărbătoarea Teilor, cu prilejul primirii titlului de CETĂȚEAN DE ONOARE AL COMUNEI LUNCAVIȚA: Bine ne-am găsit la Sărbătoarea Florilor de Tei, în satul meu natal de pe pământul Dobrogei! Am venit la invitația lui STANCIU Costel Și-a cântărețului Primar ILIE Ștefănel, Cel care mi-a cântat mult cântecele mele, Ce mi-au rămas și astăzi singura mea Avere! Averea mea e-n suflet și-n cer la Dumnezeu, E cântecul meu drag de-ntreg sătucul meu! Averea mea-i talentul cu care m-am născut Să cânt vesel sau trist, mereu, până-n mormânt ! Averea mea sunteți voi toți, iubiții mei, Ce-mi ascultați acum Cuvântul Dragostei! Căci mi-am păstrat și vocea să pot să vă mai cânt, Ca-n vremea când cu voi frumos am petrecut! Unde mai sunt petrecerile de-altădată? Cu-acordeonul meu prin crânguri și prin baltă? Unde mai sunt acei băieți și fete, care îmi adorau chitara și seara la plimbare? Unde mai sunt acei prieteni răposați Ce-n cântecele mele au fost înmormântați? Iar, dacă din prieteni prea au îmbătrânit, De n-au putut să vină sub Teiul înflorit, Mă bucur și de tinerii ce nu m-au cunoscut, Dar cântecele mele și lor le-ar fi plăcut! Vă mulțumesc la toți, cei care m-au primit, Să mă simt iarși tânăr în satul meu iubit! Să fiu iar fericit, să pot și azi striga: TRĂIASCĂ-N VECI IUBITA MEA, LUNCAVIȚA! Despre viața lui Puiu Spiru Articole despre Puiu SPIRU Publicat la 03 Septembrie 2010 | 5880 citiri Ultimele informatii publicate
|
|