Privind scoaterea la vânzare a Salonului Discoteca aflat domeniul privat al comunei Luncavița
Consiliul Local al Comunei Luncavița, județul Tulcea, întrunit în ședință ordinară legal constituită în data de 31.10.2008.
Ținând cont de cererea numitului Stanciu Costică, administrator al SC DRUMUL TEILOR SRL înregistrată la Primăria Comunei Luncavița sub nr. 5532/22.10.2008;
Văzând nota de fundamentare a domnului Primar Ilie Ștefan și raportul de avizare al Comisiei de Specialitate din cadrul Consiliului Local;
în temeiul art. 36/alin. 1 și alin. 5, lit. ,,b,, din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, republicată
HOTĂRĂȘTE
Art. 1 Se aprobă scoaterea la vânzare al Salonului Discoteca aflat domeniul privat al comunei Luncavița.
Art. 2 Prezenta hotărâre se comunică, în mod obligatoriu, prin intermediul secretarului comunei, în termenul prevăzut de lege, primarului comunei Luncavița și prefectului județului Tulcea și se aduce la cunoștință publică prin afișare, precum și prin publicarea pe pagina de internet la adresa www.comunaluncavita.ro
Adoptată astăzi: 31.10.2008 cu votul a 12 consilieri din totalul de 13 prezenți la ședință.