4.1. Dinamica populaţiei

4.1.1. Evoluţia numărului de locuitori
Condiţiile naturale favorabile au permis dezvoltarea aşezărilor din vremuri îndepărtate, dar şi o mare stabilitate a populaţiei româneşti aici, pe malul drept al Dunării.

Astfel, localităţile Luncaviţa şi Văcăreni figurează în două registre turceşti (defter) încă din anii 1573 şi 1675. În Anuarul Român pentru Comerţ, Industrie şi Meserii din anul 1925, Luncaviţa era menţionată cu 2505 locuitori, Rachelu cu 770 locuitori, iar Văcăreni cu 1951 locuitori.

La recensământul din 1966 populaţia comunei Luncaviţa era de 7180 de locuitori şi era repartizată, pe sate, astfel: Luncaviţa 47%,Văcăreni 30,1% şi Rachelu 22,0%.

Populaţia comunei, la 1 iulie 1971, era de 7631 locuitori (3842 de sex masculin şi 3789 de sex feminin). Populaţia comunei Luncaviţa a cunoscut valori uşor crescătoare în perioada 1970 - 1980; după 1980, se constată scăderea numărului de locuitori, ca urmare a procesului de migrare a populaţiei către oraşele ce ofereau locuri de muncă în număr din ce în ce mai mare.

De asemenea, este evident fenomenul de îmbătrânire a populaţiei în satele comunei. Totuşi, la finele intervalului 1980 - 1990, numărul de locuitori ai comunei Luncaviţa cunoaşte creşteri relative.

Sporul natural
Cu toate fluctuaţiile înregistrate în decursul timpului – consecinţe ale unor factori politici, sociali, demografici, etc. – sporul natural a păstrat valori pozitive până în anul 1990, după care a devenit negativ.

Comparând valorile la nivel naţional a sporului natural în anul 1991, de –0,2%, cu cea de la Luncaviţa, constatăm că în comuna Luncaviţa sporul natural la aceea dată era mai mic, -3,4%. În anul 1992, sporul natural la nivelul comunei este de –0,5%, iar în anul 1993 este de –1,7%. În perioada 1993-1996 atât valorile sporului natural cât şi a celui migrator pentru comuna Luncaviţa rămân negative. Pentru sporul natural, valorile cunoscute sunt:



Din punct de vedere al numărului de locuitori, comuna Luncaviţa este o comună mare cu 7027 de locuitori, la 1 ianuarie 1992 (prima comună a judeţului este Sarichioi, cu 8625 locuitori la recensământul din 1992, a doua comună a judeţului fiind Luncaviţa; toate celelalte comune au sub 5700 locuitori), situându-se cu mult peste media numărului de locuitori în comunele judeţului Tulcea (media numărului de locuitori la cele 43 de comune ale judeţului Tulcea era, la 07.01.1992, de 3242).

Populaţia stabilă la sfârşitul anului 2000 – total comună – este de 8288 locuitori, din care populaţie de sex masculin 4250 locuitori (reprezentând 51,28%) şi feminin 4038, (48,72% din totalul populaţiei).

Facem precizarea că populaţia stabilă este alcătuită din totalitatea persoanelor care la momentul de referinţă au domiciliul (înscris în actul de identitate) în localitatea de înregistrare, indiferent dacă la acel moment sunt prezente sau temporar absente (pentru o perioadă de timp scurt) din localitate.

Pe sate, situaţia numărului de locuitori ce reprezintă populaţia stabilă pentru anul 1991 se prezintă astfel:

• Luncaviţa - 3667 locuitori;
• Văcăreni - 2331 locuitori;
• Rachelu - 1029 locuitori.

Situaţia numărului de locuitori ce reprezintă populaţia stabilă pentru anul 2000 se prezintă astfel:

• Luncaviţa - 4604 locuitori;
• Văcăreni - 2667 locuitori;
• Rachelu - 1017 locuitori.

Pentru perioada 2001-2006, populaţia comunei Luncaviţa a cunoscut valori descrescătoare, numărul populaţiei scăzând, ajungându-se astfel de la 7152 locuitori în anul 2001, la 4630 locuitori în anul 2006. Marcant este anul 2003, an în care s-a înregistrat cea mai mare scădere a numărului de locuitori, de la 7095 în 2002, la 4678 locuitori pentru 2003, pentru ca, până în prezent acest număr să se menţină aproape constant, în jurul valorii de 4600 locuitori.



Această scădere a numărului de locuitori a fost evidenţiată prin realizarea graficului următor, conform datelor din tabelul alăturat.


Comuna Luncaviţa dispune de forţă de muncă corespunzătoare, dar închiderea sau restructurarea unor unităţi economice, după anul 1989, din teritoriul comunei au dus la reducerea substanţială a locurilor de muncă, generând imposibilitatea asigurării unui trai decent, accentuându-se astfel fenomenul de migrare a tineretului către oraşe. Din acest motiv, fenomenul de depopulare a localităţilor comunei s-a accentuat, explicându-se astfel scăderea numărului de locuitori.

4.1.2. Mişcarea naturală a populaţiei
Mişcarea naturală a populaţiei este reprezentată de o serie de fenomene demografice, precum: natalitatea, mortalitatea generală, mortalitatea infantilă şi bilanţul natural al populaţiei.

Natalitatea reprezintă numărul total de noi născuţi, înregistrat la mia de locuitori pe un an.

Pentru comuna Luncaviţa, în perioada 2001-2006 valoarea medie a natalităţii a fost de 11,7‰. În anul 2001 s-a înregistrat cea mai mare valoare a natalităţii 13,3‰, pentru ca în anul 2005, valoarea acesteia să scadă la 8,2‰ (aceasta fiind cea mai mică valoare înregistrată din perioada studiată), iar în următorii ani natalitatea a crescut la 12,4‰ în 2001 şi s-a menţinut în jurul acestei valori până în 2003 - 12‰.

Mortalitatea generală reprezintă numărul de persoane decedate la toate categoriile de vârstă, la mia de locuitori într-un an.

Pentru comuna Luncaviţa, în perioada 2001 - 2006 valoarea medie a mortalităţii generale a fost de 11,1‰. În anii 2004-2006 s-a înregistrat cea mai mică valoare a acestui fenomen, 9‰, iar cele mai mari valori s-au înregistrat în anul 2001 şi 2002, respectiv 12,7‰ şi 12,9‰, iar în anul 2003 a scăzut la 10,6 ‰.

Mortalitatea infantilă influenţează în mod direct structura pe grupe de vârstă a populaţiei şi respectiv resursele de muncă. Aceasta constituie un indicator de bază al nivelului de dezvoltare socială. În comuna Luncaviţa, circa 1 copil decedează înainte de a împlini vârsta de un an.


4.1.3. Mişcarea migratorie
Mişcarea migratorie a populaţiei, prin specificul ei, are o serie de consecinţe, cum ar fi: redistribuirea teritorială a populaţiei, modificarea structurii populaţiei pe grupe de vârste şi sexe, schimbarea structurii populaţiei pe medii şi profesii.



Fluxul de populaţie a fost mai mare în primii ani după 1975 (plecări din localităţile comunei către oraşe; satul Văcăreni a fost caracterizat printr-o mişcare accentuată a populaţiei, încă de la începutul acestei perioade, cu plecări din localitate către Galaţi), dar între 1990-2000 se constată o descreştere a acestui fenomen, ceea ce poate indica o potenţială stabilitate a populaţiei în teritoriu, în ultimii ani.

Pentru perioada de după anul 2001, comparând datele din tabel, se observă că atât numărul plecărilor cu domiciliul din localitate – 96 persoane, cât şi numărul stabilirilor de domiciliu în localitate – 97 persoane, a atins un maxim în acest an, iar pentru următorii ani, acest număr este constant, în jur de 60 persoane, atât la numărul plecărilor, cât şi la numărul stabilirilor de domiciliu.


4.2. Structura populaţiei

4.2.1. Structura populaţiei pe sexe şi grupe de vârstă
La nivelul Judeţului Tulcea, populaţia de ambele sexe la recensământul din1992 era de 270.997 locuitori, din care 139.429 locuitori în comunele judeţului. Populaţia comunei Luncaviţa reprezenta la acea dată 2,59% din populaţia totală a judeţului Tulcea şi 5,04% din total populaţie comune.

Numărul de locuitori ai comunei Luncaviţa la sfârşitul anului 1991 era de 7027, din care de sex masculin 3.551 şi de sex feminin 3.476.

Pe sate, situaţia populaţiei pe sexe era, la sfârşitul anului 1991 era următoarea:

• Luncaviţa, din 3667 locuitori, de sex masculin 1849, iar de sex feminin 1818 locuitori.
• Rachelu, din 1.029 locuitori, de sex masculin 535 iar de sex feminin 494 locuitori.
• Văcăreni, din 2.331 locuitori, de sex masculin 1167 iar de sex feminin 1164 locuitori.

Structura populaţiei, pe sexe, pe comuna Luncaviţa şi satele componente




Populaţia comunei Luncaviţa, pe grupe de vârstă:

a) Populaţia pe grupe de vârstă, la data recensământului din 07.01.1992:

Total 7.027 locuitori, din care femei 3.463;
0 – 14 ani = 1.464 locuitori;
15 – 59 ani = 4.144 locuitori;
60 ani şi peste = 1.419 locuitori.

b) Populaţia pe grupe de vârstă în anul 2000:

Total 8.288 locuitori, din care femei 4.038;
0 –18 ani = 1.708 locuitori;
18 – 60 ani = 5.009 locuitori;
peste 60 ani = 1.571 locuitori.

Se poate aprecia că există, deci, suficientă forţă de muncă, iar populaţia tânără este destul de numeroasă.

4.2.2. Structura socio-economică a populaţiei
Gradul de participare la activitatea economică este evaluat prin rata de activitate. Gradul de participare, de implicare a populaţiei active într-o activitate economică înregistrează diferenţieri spaţiale şi în timp.

Referitor la populaţia activă a comunei Luncaviţa vom face referire la acelaşi recensământ, cel din 07.01.1992, care relevă următoarele aspecte:

Din totalul de 7.027 de locuitori ai comunei, la acea dată,

• populaţia activă de ambele sexe 2.947, din care femei 955;
• populaţia activă ocupată de ambele sexe 2.370, din care femei 748;
• populaţia inactivă de ambele sexe 4.080 (din care pensionari 1.077), iar femei 2.521.

Din studiul datelor se observă că, în urma recensământului, populaţia activă ocupată a comunei Luncaviţa era de 2.370, reprezentând 33,73% din total populaţie comună.

Populaţia activă ocupată a comunei Luncaviţa este, la acea dată, de 2.370, iar cea neocupată de 577. Trebuie precizat faptul că în populaţia activă neocupată au fost cuprinse persoane în vârstă de 14 ani şi peste, până la limita vârstei apte de muncă (62 ani la populaţia masculină şi 60 ani la populaţia feminină, conform normelor în vigoare la data recensământului), care au declarat că nu aveau un loc de muncă, erau disponibile pentru a desfăşura o activitate economică şi socială aducătoare de venituri, fiind în căutarea unui loc de muncă.

Populaţia inactivă de ambele sexe din comuna Luncaviţa era de 4.080, la data recensământului, ceea ce reprezintă 67,27% din totalul populaţiei. În această categorie, din punct de vedere economic, au fost incluse toate persoanele, indiferent de vârstă, care au declarat că nu au desfăşurat o activitate economico-socială şi care se aflau în una din următoarele situaţii: elevi-studenţi, pensionari, persoane casnice, întreţinuţi de alte persoane (de părinţi, de rude, alte persoane fizice), întreţinuţi de stat (cămine), alte situaţii (persoane care nu exercitau o activitate economică sau socială şi care au declarat ca sursă de existenţă venituri provenite din închirieri, dobânzi, economii, altele).

4.2.3. Structura populaţiei active pe categorii socio-economice. Ocupaţii
Reducerea investiţiilor la nivel judeţean a avut repercusiuni şi asupra vieţii social-economice a comunei Luncaviţa. Comuna se menţine la un nivel rural-agricol. resursele de muncă locale sunt foarte mici, departe de a asigura necesarul de locuitori de muncă pentru comună. Devine din ce în ce mai acută lipsa ofertei în domeniul pieţei muncii.

Structura populaţiei ocupate pe principalele ramuri de activitate, pentru anul 1991 (la 1 ianuarie 1992, în urma recensământului), a relevat următoarele aspecte:

- ramura cu ponderea cea mai mare în ceea ce priveşte populaţia ocupată era agricultura;
- industria prelucrătoare ocupa, de asemenea, un procent de populaţie.

Numărul de salariaţi pe teritoriul comunei Luncaviţa, pentru anul 2000, este conform tabelului nr : 13 ²

Pentru perioada anterioară anului 2000, dacă în ceea ce priveşte agricultura proporţia forţei de muncă nu s-a schimbat în mod evident în ultimii ani (acest domeniu reprezentând încă profilul dominant al vieţii economice a comunei), celelalte ramuri de activitate ocupă un număr din ce în ce mai mic de locuitori cu domiciliul pe teritoriul comunei Luncaviţa, resursele de muncă fiind foarte scăzute.

Ramuri ca industria sau construcţiile acoperă din ce în ce mai puţin necesarul de locuri de muncă pe teritoriul comunei studiate.

Acest fapt se explică prin desfiinţarea celor mai multe întreprinderi (asociaţii) din teritoriu sau prin ineficienţa altora, prin migrarea populaţiei aptă de muncă în anumite perioade de timp şi prin imposibilitatea asigurării condiţiilor optime de muncă şi de viaţă, ca rezultat al transformărilor profunde ce au avut loc în sistemul socio-economic actual.

La nivelul comunei Luncaviţa, majoritatea populaţiei ocupate lucrează în agricultură, acest factor – ponderea populaţiei ocupate în agricultură – reprezentând un element de regres economic, această ramură conferind profilul de bază al comunei.

Structura populaţiei ocupate pe principalele ramuri de activitate, pentru anii 2001-2006 este prezentată în tabelul nr. 14 ³.



În ţările vestice ale Europei (Italia, Spania, Anglia) au emigrat în general tineri bărbaţi (până în 40 de ani) pentru a munci în construcţii şi femei tinere sau de vârsta a doua pentru a munci ca menajere.

În comună, s-au menţinut locurile de muncă în domeniile: confecţii, comerţ, administraţie, învăţământ, sănătate, în special pentru femei. Pentru bărbaţii de vârsta a doua rămaşi acasă sunt foarte puţine locuri de muncă, familiile acestora fiind susţinute în special de femeile plecate la muncă în străinătate.

Situaţia economică a comunei s-a degradat progresiv de la revoluţie şi până în prezent, ceea ce s-a reflectat şi în numărul de angajaţi şi de şomeri se regăseşte în figura nr. 10.



Dacă până în anul 2001, la nivelul comunei Luncaviţa, majoritatea populaţiei ocupate lucra în agricultură, după acest an se înregistrează scăderi ale numărului populaţiei ocupate în acest sector şi orientarea populaţiei către sectorul industriei prelucrătoare, acesta fiind până în prezent, sectorul de activitate în care este concentrată cel mai mare număr al forţei de muncă.

4.3. Şomajul
Problemele de munca şi de asigurări sociale erau reglementate, în ţara noastră, sub diverse forme încă din secolele XII - XIV, când existau bresle şi corporaţii. În jurul anului 1890, apar modificări esenţiale în domeniul muncii, prin apariţia industriei în România; de aici şi apariţia unor acte normative cu caracter general, care aveau funcţia de a reglementa noile probleme (Regulamentul industriilor insalubre, Legea repaosului duminical, Legea învăţământului profesional).

După primul război mondial, statul se vede nevoit ca, în noile condiţii socio-economice, sa înfiinţeze o instituţie care sa reglementeze problematica muncii, sa ocrotească interesele lucrătorilor. Astfel, prin decretul lege nr. 1327 din 29 martie 1920, la propunerea preşedintelui Consiliului de Miniştri, mareşalul Alexandru Averescu, se înfiinţează Ministerul Muncii şi Ocrotirilor Sociale, care avea ca unul dintre principalele scopuri ocrotirea şi organizarea muncii.

Dinamica şi rapiditatea schimbărilor semnificative de pe piaţa muncii din România impun cu necesitate atât identificarea şi implementarea a noi masuri de ocupare, dezvoltarea şi extinderea celor existente, ca răspuns la noile cerinţe ale pieţei muncii, cât şi dezvoltarea şi modernizarea Serviciului Public de Ocupare, obiectiv identificat, de altfel, şi în JAP.

În prezent, Serviciul Public de Ocupare, reprezentat prin Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, este singura instituţie responsabilă pentru asigurarea serviciilor de ocupare a forţei de muncă, ca instrumente de implementare a politicilor şi strategiilor de ocupare.



¹ Sursa: Direcţia Judeţeană de Statistică, Tulcea
² Sursa : PUG-Luncaviţa 2000
³ Sursa: Direcţia Jud. de Statistică Tulcea, Fişa localităţii
⁴ Sursa AJOFM - Măcin

Galerie Foto