Capitolul III - Potenţialul de habitat al cadrului natural

3.1. Structura geologică

Din punct de vedere geologic, localităţile comunei Luncaviţa fac parte din zona regională a Munţilor Măcinului, partea nordică fragmentată în mai multe subunităţi.
Structural, suprafaţa comunei Luncaviţa aparţine Platformei Dobrogei, în care putem individualiza compartimentul scufundat al depresiunii predobrogene, corespunzător Luncii Dunării şi, spre sud, compartimentul mai ridicat al Dobrogei de Nord ) o linie de demarcaţie, care uneşte localitatea Luncaviţa şi Dealul Consul, separă teritoriul comunei Luncaviţa în doua subunităţi - Munţii Măcinului şi Zona Tulcei – (fig 2).

În zona studiată, dealurile insulare caracteristice acestei zone prezintă formaţiuni de vârste destul de diferite, cum ar fi formaţiuni din Jurasic sau Triasic .Eroziunea continentală a avut loc un timp îndelungat după Lisiac şi până în Cuaternar, când a început şi de punerea loessului în situ loess remaniat şi depozite aluvionare. Loessul ce apare pe teritoriul comunei Luncaviţa este de culoare galbenă, macroporic, granulometric, predominant prăfos, permeabil, compresibil, sensibil la umezire. Stratificaţia în aceste şesuri aluvionare este alcătuită, în special, din terenuri remaniate de loess şi terenuri loessoide cu intercalaţii de nisip şi mâluri.

Zona Măcinului este alcătuită din roci metamorfice de vârstă precambriană şi roci paleozoice ( silurian, devonian şi carbonifer), strâns cutate şi străbătute de roci magmatice. În partea de sud a zonei apar şi roci mai noi triasice, jurasice însă cu totul sporadic.

Rocile metamorfice
Seria şisturilor cristaline mezozonale prezintă seria cea mai veche şi care se întinde în partea de N-V a zonei. Această serie este alcătuită din amfibolite, gnaise, micaşisturi şi cuarţite, se presupune că seria şisturilor cristaline mezozonale se continuă pe sub sinclinalul Babadagului până în această zonă.

Seria filito - cuarţitică este formată din şisturi epizonale bine dezvoltate în localitatea Boclugea. Vârsta lor este probabil cambrian-ordoviciană. Silurianul este alcătuit din şisturi argiloase şi calcare care reprezintă prima formaţiune de roci vechi din Dobrogea de Nord ce nu a fost complet metamorfozată. Această serie este constituită din şisturi argiloase, filite, calcare, cuarţite.

Devonianul este format din gresii cuarţitice, cuarţite de culoare cenuşie, şisturi argiloase şi calcare cenuşii.

Carboniferul este format, în bază, dintr-un orizont conglomeratic de culoare vânătă-verzuie sau cenuşie, constituit din elemente de granite gnaisice, cuarţite roşii, porfire, calcare. La partea superioară urmează un orizont şistos-argilos. Această serie în literatura de specialitate este cunoscută sub numele de „stare de Carapelit". Formaţiunea de carapelit ocupă o zonă orientată NV-SE cu o lăţime de 3-4 m.

Triasicul este reprezentat prin depozite flisoide. Jurasicul este reprezentat prin calcare cu aspect recifal. Pliocenul superior ( dacian şi levantin ) apare în malul drept al Dunării, de la Măcin la Peceneaga. Este reprezentat printr-o serie de depozite constituite din nisipuri şi pietrişuri.

Cuaternarul reprezentat prin loess şi depozite loessoide. Depozitele cuaternare acoperă ca o manta o bună parte a formaţiunilor vechi. Loessul depus iniţial pe un relief preexistenta fost spălat de apele de şiroire de pe creşte şi resedimentat pe văi şi la baza pantelor.



Rocile magmatice
În această zonă există o gamă foarte variată de roci magmatice de la granite cu feldspaţi sodici la granodiorite, diorite şi gabbrouri. După I. Atanasiu în această zonă sunt trei tipuri de magme :seria alcali-calcică, seria alcali-potasică, seria alcali-sodică.

Granitul de Măcin este constituit din feldspaţi alcali-potasici, amfiboli şi biotit. Sub acest caracter apar granitele de la Petrosu, Movila Mare. La S-E de Luncaviţa se constată o diferenţiere spre caracter bazic, în construcţia rocii predominând minerale cu caracter bazic.

Tectonica
Zona Măcinului se caracterizează printr+o serie de anticlinale şi sinclinale, care descresc în intensitate de la centru spre cele două extremităţi.

Spre E de anticlinalul Megina se găseşte anticlinalul Taiţei, de amploare mai mică. Acest anticlinal începe în N-V Dobrogei, la Bugiac, trece prin masivul de la Greci, prin localităţile Nifon, Hamcearca. Mai spre S se afundă sub depozitele zonei Babadag. Flancul estic al acestui anticlinal este faliat de linia de falie Luncaviţa- Consul, iar cel vestic laminat în lungul faliei Megina.

În partea de vest a comunei dar şi în partea centralăse găsesc loessuri (silturi respectiv silturi nisipoase) care s-au format în pliocen superior – pliocen mediu.

În locul numit "la Cetăţuie" se găsesc dolerie şi gabbrouri slab metamorfizate; aceste depozite se prezintă sub formă de pâlcuri care apar şi în partea sud-estică a comunei în zona Gâlma Mare 230 m. În aceste zone mai apar şi granite cu biotit de Gâlme înşirate ce fac parte din grupa magmatitelor hercinice.

De-a lungul pârâului Luncaviţa sunt prezente nisipurile fine ce s-au format în pleistocen inferior-superior. În partea de S a comunei se găsesc depozite eluviale-argile, silturi care s-au format în cuaternar nedivizat. S-a realizat un profil pe teritoriul comunei în care s-a analizat materialul colectat din punct de vedere granulometric şi mineralogic.

Orizontul de loess gălbui-cenuşiu se află deasupra unor depozite loessoide nisipoase care se găsesc chiar la nivelul apei văii Luncaviţa. Profilul este reprezentat chiar de aflorimentul de loess de pe versantul vestic al văii Luncaviţa, la marginea satului are o grosime de 2,5 m.

Compoziţia granulometrică a probei colectată la Luncaviţa arată o particularitate importantă a fracţiunilor pelitice şi aleuritice ( pelite 34%, aleurite 60% şi o foarte redusă cantitate de psamite 6%). Compoziţia mineralogică a probei de la Luncaviţa arată că aici domină minerale opace -57% pe lângă o participare importantă a granaţilor şi amfibolilor(„studii geografice asupra Dobrogei - 1969").

3.2.Resurse pedologice

Localităţile Luncaviţa, Rachelu şi Văcăreni fac parte din zona regională a Munţilor Măcinului, caracterizată prin granitele-gnaisice, şisturi şi coglomerat, granite şi diorite, gresii fine, compacte, de culoare roşie-cenuşie şi conglomerate roşii şi cenuşii. În cuprinsul depresiunii Luncaviţa apar întinse glacisuri – proluviale, pe care se dezvoltă localităţile comunei.

Solurile de pe teritoriul comunei Luncaviţa prezintă caracteristicile solurilor formate în climat semiarid, având ca rocă preponderentă loessul. Dintre categoriile de soluri, cele mai importante se remarcă:

• Solurile aluviale
• Cernoziomurile levigate
• Solurile silvestre brune
• Calcarele cenuşii

În general, loessul tipic eolian se întâlneşte în zonele înalte, pe interfluvii şi nu pe versanţi sau în văi. Formaţiunile mai vechi apar acolo unde pătura de loess este îndepărtată prin eroziune. În zona studiată, în lungul DN 22, pe partea stângă între localităţile Rachelu şi Luncaviţa se pot vedea pereţi verticali de loess cu înălţimi foarte mari.

Stratifigrafia depozitelor de pe malul Dunării, care formează peticele de terase, se prezintă cu depozite grosiere de pietrişuri şi nisipuri, peste care se întâlneşte un complex de prafuri nisipoase sau argiloase provenite din remanierea loessului şi terenurilor loessoide de pe versanţii dealurilor.

Pe teritoriul comunei Luncaviţa se pot întâlni unele terenuri degradate,datorită sărăturilor sau eroziunilor de suprafaţă şi de adâncime. Localităţile din teritoriu s-au dezvoltat în mici depresiuni hidrografice cu întinse glacisuri loessoide, unele terenuri agricole stau în primul loc şi unde pânza freatică este mai aproape de suprafaţă.

3.3. Caracterizări climatice

Sub aspect climatic, teritoriul comunei Luncaviţa se încadrează în zona climatului continental de stepă, cu caracter colinal. Repartiţia temperaturilor medii este, în general, specifică climei dobrogene. Temperatura medie anuală este 11^o C, cu luna cea mai friguroasă ianuarie -0,8^oC, iar cea mai călduroasă iulie.

Temperaturile medii pentru luna februarie nu coboară sub minim 2^oC,temperatura medie în luna iulie-august depăşeşte 22ºC.Iernile sunt blânde, iar verile sunt călduroase; de altfel, temperatura medie pe anotimpuri indică o valoare de -1ºC iarna şi vara 22^oC. Temperatura medie anuală este de 11^oC. Temperatura maximă medie anuală ajunge la 16^oC, cu maxime în iulie şi august de peste 28ºC iar în ianuarie –februarie de peste 2ºC.

Temperatura maximă absolută a înregistrat 39^oC. Numărul zilelor fără îngheţ este în jur de 200. Anual se însumează, în medie, 20-30 zile tropicale. Numărul mediu anual al zilelor cu ninsoare ajunge la 29,3 iar al zilelor cu strat de zăpadă la 32,5. Îngheţul se produce în 85 de zile grupate în jurul lunilor ianuarie şi februarie.

Valorile radiaţiei solare depind de durata de strălucire a soarelui şi de caracteristicile suprafeţei active. Radiaţia solară globală este de 125 kcal/cm²/an. Această valoare corespunde unei durate de strălucire a soarelui de 2200-2500 ori/an.



Temperaturile medii zilnice mai mici sau egale cu 0^oC durează, în medie, între 9 şi 10 zile în luna decembrie şi 19 – 21 zile în februarie.

Temperaturile extreme, precum şi mediile anuale, în anul 2006 au înregistrat următoarele valori (tabelul nr2.):



Lunar, cantităţile medii de precipitaţiile variază. Astfel, cele mai mari valori se înregistrează în lunile iunie-iulie în jur de 241,4 mm/ an pentru anul 1977, iar cele mai mici în lunile ianuarie-februarie sub 25 mm/an. Pe anotimpuri, cea mai mare cantitate de precipitaţii cade vara (când se înregistrează frecvent ploi torenţiale de durată scurtă) cele mai mici cantităţi cad pe timp de iarnă.

Cantităţile de precipitaţii înregistrate la nivelul judeţului Tulcea (l/mp) în anul 2006 au fost (tabelul nr. 3):



Cantitatea totală de precipitaţii (l/mp) şi cantităţile maxime de precipitaţii (l/mp) înregistrate în anul 2006 sunt redate în tabelul nr. 4.



Stratul de zăpadă - în perioada rece a anului, precipitaţiile cad sub formă+ de zăpadă iar stratul de zăpadă reprezintă o rezervă importantă de apă. Numărul mediu al zilelor cu strat de zăpadă este în jur de 30-40 de zile. Primul îngheţ apare ca dată medie la 1 noiembrie iar ultimul îngheţ are loc la sfârşitul lunii martie.

Bruma cade în medie cu 10-15 zile mai devreme decât primele îngheţuri. Ea apare ca dată medie la 21 octombrie şi dispare în jur de data 11 aprilie.

Intervalul prielnic depunerilor de chiciură este 10 octombrie – 1 mai iar al depunerilor de polei 1 noiembrie -31 martie. Chiciura şi poleiul nu se formează în fiecare an şi cu atât mai mult în fiecare lună de iarnă. Intervalul favorabil depunerilor de gheaţă este de la 20 noiembrie până la 210 martie.

Vântul este cel mai dinamic element al climei şi reflectă pe fondul general al circulaţiei maselor de aer condiţii locale.

Vânturile caracteristice Dobrogei de Nord
Crivăţul este un vânt puternic, rece şi uscat, având direcţia NE-SV. Determină geruri mari, îngheţuri întinse, polei iar uneori viscole puternice cu viteze ce pot depăşi 100-120 km/h conducând la spulberizarea şi troienirea zăpezii, îngheţul solului şi degradarea culturilor, eroziunea solului precum şi înzăpezirea arterelor de circulaţie.
Alte vânturi locale întâlnite în zonă sunt:
- suhoveiul - bate din direcţii diferite, dar îndeosebi din E, fiind un vânt fierbinte, uscat, provocând seceta, furtuni de praf şi mai este cunoscut şi sub denumirea de vântul negru;
- băltăreţul - este specific mai ales bălţilor Dunării, bate din SE spre NV sau din E spre V însoţit de nori negri ce aduc ploaia măruntă şi caldă de scurtă durată(bate în special toamna şi primăvara).
Pentru vânt, direcţia predominantă, precum şi viteza medie anuală, înregistrate la nivelul judeţului Tulcea, în anul 2006, sunt prezentate în tabelul nr.5.

3.4. Riscuri naturale

Pe suprafaţa comunei Luncaviţa, zonele care prezintă riscuri naturale sunt situate, în mod predominant, pe suprafeţele limitrofe traseelor determinate de configuraţia terenului pentru ploile torenţiale şi pe suprafeţele tangente lacurilor şi ghiolurilor cuprinse pe teritoriul nordic al comunei.
Încercând o enumerare a zonelor de risc natural, putem delimita următoarele zone astfel:

• zonă cu pericol de inundaţii în intravilanul localităţilor Luncaviţa, Văcăreni şi Rachelu;
• zonă cu pericol de inundaţii în extravilanul localităţilor Luncaviţa, Văcăreni şi Rachelu;
• zonă cu pericol de inundaţii intravilanul localităţii Luncaviţa, zona centrului civic, tangent cu DN 22;
• zona cu eroziune în urma apelor pluviale, în intravilanul localităţilor Luncaviţa, Văcăreni şi Rachelu;
• zonă cu eroziune ravene în extravilan, pe suprafeţele cu pante puternice, în nordul teritoriului comunei şi în alte puncte de pe teritoriu;
• zonă cu maluri abrupte ce necesită lucrări de consolidare şi stabilizare, în estul localităţilor Luncaviţa, Văcăreni şi Rachelu, la zona de trecere dintre uscat şi apă.

3.5. Caracteristicile reliefului

Dobrogea de Nord reprezintă subunitatea cea mai înaltă a Dobrogei, care culminează în Munţii Pricopanului (vârful Ţuţuiatu 467m) constituind nucleul principal din care se desprind spre E şi S-E o serie de culmi prelungi intercalate cu depresiuni.

Relieful este dezvoltat pe un fundament hercinic la zi sau scufundat care a fost supus unei îndelungate modelări. Caracteristic sunt crestele puternic fragmentate în granite, cuarţite (Pricopan, Priopcea), culmi largi şi teşite formate pe şisturi cristaline (Megina), dealuri grupate şi podişuri alcătuite din diabaze, calcare pe cuarţite şi calcare (Beştepe). Depresiunile sunt grefate pe aliniamente geologice sau pe locul unor vechi golfuri marine şi lacustre şi se dispun la periferia dealurilor("Geografia fizică, 1983").

Comuna Luncaviţa este situată pe unităţile geomorfologice ale Dobrogei de Nord. Relieful comunei fiind caracterizat de asocierea următoarelor subunităţi: Lunca Dunării în partea de N a comunei, partea de S şi S-V (zonă împădurită) reprezintă ultimele prelungiri N-E ale Munţilor Măcinului prin Gâlmele Înşirate.

Această regionare a teritoriului a condus la apariţia unui relief uşor ălurit ce coboară în trepte de la înălţimi de 230 m (Dealul Gâlma Mare) situate în partea de S către N (Valea Codrului, Valea lui Mihalache, Valea Stupinei, Valea Bozului) văi în majoritatea cu caracter torenţial şi se varsă în Dunăre.

Pe teritoriul zonei se găsesc o serie de dealuri insulare între care : Culmea Ciclăeşti, Dealul Pietriş (90m), Dealul Milan (40,2m), Dealul Burlăcelului, Dealul Drăghici. „Golful Luncaviţa încadrat între premontoriile Garvănului şi Rachelu, este un vast amfiteatru deschis pe mai bine de 25 km, ale cărui trepte sunt formate din resturile întregii serii de terase aflate în subsectorul predeltaic (95-110 m, 75-85 m). Cea mai largă dezvoltare o are terasa de 55-56 m. Partea cea mai joasă a acestui golf este compartimentată în două prin promontoriul secundar al Mitanului" (Alexandru Roşu, 1980).

Prin densitatea fragmentării se înţelege gradul de discontinuitate al suprafeţelor morfologice din cadrul unei regiuni, fiind rezultatul modelării şi compartimentării acestora prin acţiunea factorilor exogeni. Pe perimetrul comunei Luncaviţa se observă cele mai mari valori ale densităţii fragmentării peste 3,0 km/km² şi se întâlnesc în partea centrală a comunei unde există o reţea de văi cu caracter torenţial, văi ce se descarcă în Lunca Dunării (Gârla Ciulineţul). Aceste suprafeţe reprezintă o proporţie de 8,5%Cele mai mici valori ale densităţii sub 1 km/km² se întâlnesc în partea de N a comunei şi reprezintă 25,9%.

Adâncimea fragmentării reliefului exprimă intensitatea sau profunzimea până unde a pătruns eroziunea liniară, generată de apele curgătoare. Pe teritoriul comunei valorile cele mai mari >150 m/km² sunt situate în partea de S-E unde se găsesc şi altitudinile cele mai mari, această suprafaţă reprezintă 2,8%.

Intervalul cuprins între 0-50 m/km² ocupă suprafaţa cea mai mare reprezentând 66,6% în partea de N sunt cele mai mici valori. Suprafeţele cu energie de relief cuprinse între 51-100 m/km² au o pondere de 23,6%. Următorul interval cuprins între 101-150 m/km² are o pondere de 7,0% şi este situat în partea de E.

Procese geomorfologice actuale
Factorii care duc la modelarea actuală sunt: roca, panta, elementele climatice, vegetaţia şi activităţile social-economice. Pe teritoriul comunei se întâlnesc următoarele procese: şiroire, torenţialitate, alunecări de teren.

Şiroirea - este procesul de concentrare a apei din precipitaţii pe trasee liniare în lungul versanţilor, sub forma unor firicele sau şuviţe în procesul de concentrare a apei din precipitaţii pe trasee liniare în lungul versanţilor, sub forma unor firicele sau şuviţe de apă, creând şănţuleţe de diferite mărimi: rigole, ravene.

Rigole - forme primare foarte instabile, fiind astupate după ploaie. Cele mai multe rigole apar pe poteci, în păduri( acolo unde au fot extraşi buştenii).

Ravenele – forme evoluate de şiroire mai stabile care afectează atât depozitul de alterare cât şi roca. În loeesuri şi depozite loessoide evoluţia ravenei este înlesnită şi de sufoziunea bazei versantului şi de prăbuşiri.

Talvegul ravenei în zona comunei se prezintă de cele mai multe ori sub formă adâncită dar uneori poate fi plat sau rotund. Ravenele sunt specifice obârşiilor unor văi din bazinul pârâului Luncaviţa dar şi a altor văi torenţiale,

Torenţialitatea reprezintă acţiunea directă şi complexă a apelor ce rezultă din ploi şi topirea zăpezilor, procesul care stă la bază este şiroirea a cărei intensitate şi suprafaţă de acţiune este mult mai mare. Torentul execută trei acţiuni: eroziune, transport, acumulare creând un organism torenţial. În perimetrul comunei, torenţii apar mai ales pe versanţii cu pante mai mari, lipsiţi de vegetaţie. Conul de dejecţie este partea finală a torentului.

Procesele fluviale - se desfăşoară în arealul albiei minore şi deasupra malurilor şi sunt cele de eroziune, transport, acumulare. Alunecările de teren provin în urma păşunatului excesiv sau a defrişărilor.

Teritoriul administrativ al comunei Luncaviţa se află situat pe unităţile geomorfologice ale Dobrogei de Nord. Relieful este caracterizat de asocierea a trei subunităţi morfostructurale bine diferenţiate - Lunca Dunării, Munţii Măcinului şi Podişul Niculiţel .Regionarea morfologică face ca relieful comunei să fie, în general, uşor vălurit, coborând în trepte de la peste 360 m în sud până la aproape de nivelul mării în nord.
Culmile înalte de la sud de zona studiată(Depresiunea Luncaviţa) sunt reprezentate prin Dealul Mare la sud-vest de Văcăreni, vârful Văcăreni la sud de localitate, culmea Ciclăieşti la sud-vest de Luncaviţa, Dealul Pietriş, Dealul Fetei (la sud-est şi respectiv est de Luncaviţa) şi, de asemenea dealurile de la sud şi sud-est de Rachelu.

Toate aceste înălţimi sunt separate prin văi torenţiale care au săpat terase adânci în scoarţă şi care au direcţia de curgere de la sud la nord, descărcându-se în Lunca Dunării. Localităţile comunei se dezvoltă la piciorul dealurilor enumerate, pe malul sudic al Luncii Dunării, în zona de contact cu culmile ce alcătuiesc versantul nordic al Munţilor Măcinului.

3.6. Reţeaua hidrografică

Caracteristic Dobrogei de Nord sunt râurile scurte cu debite mici, datorită precipitaţiilor sub 400 mm/an şi a evapotranspiraţiei mari din timpul verii. Reţeaua are un pronunţat caracter torenţial, prezentând viituri de vară ce se propagă în scurt timp şi poartă denumirea de seluri, ce duc la spălarea versanţilor, surpări de maluri⁷.

Regimul hidrologic este influenţat de; climatul arid, relief şi litologie. „În Dobrogea de Nord apele circulă prin fisurile calcarelor, gresiilor sau conglomeratelor, formând strate acvifere locale. Pânza acvatică de la baza loessului este săracă cu caracter suprafreatic. În Culmile Pricopanului şi Niculiţelului apele subterane circulă prin fisurile rocilor de bază(bazalte şi granite) şi prin scoarţa de alterare slab dezvoltată⁸.

Reţeaua hidrografică în zonă este alcătuită din fluviul Dunărea şi toate celelalte canale din lunca Dunării. În afara acestor surse, în interiorul comunei Luncaviţa se întâlnesc o serie de văi cu fir permanent de apă (cum este valea Luncaviţa) şi, de asemenea, o serie de văi torenţiale care colectează apele de precipitaţie de pe versantul nordic al munţilor Măcinuluişi le conduc în Lunca Dunării.

Regimul hidrologic al reţelei pâraie şi torenţi este influenţat în mod substanţial de climatul arid al Dobrogei, de relief şi litologie, alimentarea subterana reprezentând un procent sub 15% din cantitatea totală.

Prezenţa apelor freatice este în strânsă legătură cu cuvertura depozitelor aluviale şi loessoide, care îmbracă atât dealurile cât şi versanţii sau fundurile de văi. Stratul de apă freatică este principala sursă în aprovizionarea cu apă a terenurilor loessoide este în adâncimi variabile, în funcţie de grosimea acestor depozite.

În ceea ce priveşte regimul de precipitaţii pe teritoriul comunei, acesta este scăzut în timpul anului, însumând circa 440 mm (rar peste 550 mm). Precipitaţiile scăzute în timpul verii cad sub formă de ploi torenţiale, ce produc inundaţii şi conduc la intensificarea procesului de eroziune în special pe terenurile înclinate, la gura de deversare în lacurile şi ghiolurile situate de-a lungul Dunării.

Suprafaţa localităţilor comunei este străbătută perpendicular pe Dunăre de aceste trasee ale ploilor torenţiale, câte 2-3 pe suprafaţa fiecărei localităţi. Un alt neajuns, din punct de vedere climatic, îl constituie faptul că ploile cu caracter torenţial sunt însoţit de vânturi puternice, care grăbesc evaporarea apei.

Pârâul Luncaviţa numit şi cursul superior Cetăţuia, are o lungime de 8 km şi suprafaţa bazinului de 56 km² iar localnicii îl denumesc "derea". Culege ape atât din Munţii Măcin - zona vf. Chetrosu, Ţuţuiatu, Ioneşul (prin Valea Fagilor) cât şi Dealurile Niculiţelului (pe Valea Glonţului). În apropierea comunei în 1975 s-a construit un lac de acumulare cu suprafaţa de 5 ha apa fiind folosită la irigaţii.

Pârâul Luncaviţa îşi poartă puţinele ape de la S la N prin depresiunea Luncaviţa, fiind tributar Gârlei Ciulineţ ce străbate partea de S a teritoriului, fiind situată în Lunca Dunării, ea colectând ape din zonele înalte de pe teritoriul comunelor Văcăreni şi Luncaviţa. În dreptul satului Rachelu se află o parte a Ghiolului Pietrei care comunică cu Gârla Ciulineţ.

"Dunărea de la Smârdan curge pe o singură albie, ea înconjoară la NV şi N ultimele prelungiri ale Munţilor Măcin, meandre pe care le face în zona Cotul Pisicii, datorită prezenţei în albie a rocilor rezistente ce aparţin măgurilor dealurilor Bugeacului de la N-V de Pasul Garvăn. Adâncimea fundului albiei ajunge la 34 m, lăţimea albiei atinge 800 m" ⁹.

3.7. Resurse de vegetaţie

Pe teritoriul zonei studiate se dezvoltă o vegetaţie bogată alcătuită din silvostepă, păduri şi vegetaţie azonala de bălţi şi lacuri. Răspândirea acestor tipuri de vegetaţie este în cea mai mare parte dictată de relief.

Zona de stepă - are o largă dezvoltare de-a lungul văilor largi, fiind reprezentată de: Festuca valesiaca, Gynodon dactylor, Sinopis arvensis, Tipa capillata, Andropogon ischaensu, Poa bulbosa.
Alături de aceste elemente, întâlnim şi Andropyrus repens şi Tripholium avrense. Dintre elementele submediteraneene: Andropogon ischalum, Crisopogon grilus.

Pe solurile cheletice cu roca la zi, s-au dezvoltat următoarele asociaţii stepice: Tyhmus marssalianes, Alysum deserticum, Poemia romanica.

Vegetaţia de silvostepă - reprezintă o subzonă de tranziţie între stepă şi pădure, caracterizată prin alternanţa vegetaţiei erbacee şi cea lemnoasă. Vegetaţia erbacee din silvostepă este reprezentată prin pajişti stepice xeromezofile, alcătuite din grupuri de Festuca valesica, Chysapagon agyluus, Stipa capillata, Poa bulbosa şi Botriochlea ischalum. Pe suprafeţele de rocă cresc: Achileea cvarctala, Alysum saxatile.

Pădurile
Vegetaţia forestieră bogată ce se găseşte pe teritoriul zonei studiate în partea de S a comunei, a fost încadrată de specialişti în etajul pădurilor mezofile sau în subzona gorunului în care predomină gorunul (Quercus petraea), goruniţa (Quercus dalechampi) şi gorunul ardelean (Quercus polycarpa schur). Speciile de gorun se găsesc în amestec cu mojdreanul (Fraxinus ornus) şi cărpiniţa (Carpinus orientalis), frecvent este asociat cu stejarul brumăriu (Quercus peduculiflora).

Datorită intervenţiei antropice unele păduri au fost modificate în teişuri: Tilia corodata, Tilia tomemtosa, Carpinus betulus dar în locuri mai uscate cărpiniţa şi mojdreanul la care se mai adaugă arţarul tătăresc şi scoruşul.

În componenţa arboretelor întâlnite în munţi intră: gorunul, stejarul pufos, carpenul, teiul argintiu, ulmul, părul pădureţ.

De remarcat este Pădurea Valea Fagilor în care vegetează fagul european (Fagus sylvatica) şi predomină fagul tauric (Fagus taurica) ⁹.


Vegetaţia azonală de bălţi şi lacuri
Pe terenurile mai ridicate, inundate mai rar se găsesc zăvoaiele de plop alb şi plop negru (Plopus alba şi Plopus nigra), pe terenurile joase, frecvent inundate de ape apar zăvoaiele de salcie (Salics Alba, Salics fragilis). Vegetaţia erboasă diferă e la un loc la altul al luncii, în zona Gârlei Ciulineţ se întâlnesc asociaţii de Phragmites comunis şi Tylia sugustifolia, Sparagnium ramosum, Carex. În zona Lata există o vegetaţie hidrofilă şi acvatică formată din Hello charis polustris, Hipuris vulgaris.

În bălţile mărginaşe, gârle, apar plante plutitoare nefixate prin rădăcină: Lemna trisulae, Lemna minor, Spirodela pollyrriza, Salvinia natans şi plante cu frunze plutitoare fixate prin rădăcini: Nymphoydesfltapa, Trapa natans ¹⁰.

3.8. Fauna

Fauna este caracteristică zonei aride dar şi a zonei acoperite cu păduri de altitudine mică. Elementele faunistice sunt tipice stepei: popândăul (Citellus citellus), căţelul pământului (Spadax leucodon). ,broasca ţestoasă şi alte animale. La sfârşitul pleistocenului teritoriul era populat cu animale xerofile mediteraneene şi de stepă.

3.9. Activităţi economice

Profilul economic dominat în teritoriul comunei îl constituie agricultura şi zootehnia şi într-o foarte mică măsură piscicultura.

Comuna Luncaviţa se află situată pe latura de sud-est a Dunării, element natural care a determinat, de-a lungul timpului, atât amplasamentul aşezărilor umane cât şi ocupaţiile principale. Din punct de vedere agricol, comuna prezintă un potenţial local prin resursele proprii de tip agricol.

În momentul de faţă, suprafeţele agricole constituie teren arabil, vii, livezi,păşuni sunt exploatate în regim privat individual sau ferme de tip asociaţii private. Exploatarea terenului agricol se realizează în strânsă legătură cu forma de proprietate asupra terenului. Astfel, găsim forme de exploatare agricolă: de tip privat – persoane fizice; de tip privat - persoane juridice.

Activitatea agricolă privată se desfăşoară atât în intravilan cât şi în extravilan, fiind deservite de S.C.Agromec (fostul SMA) Luncaviţa,şi S.C.Agromec Văcăreni reprezentate prin societăţile S.C. Dinogeţia, S.C. Cetăţuia, S.C. Acvila. Activitatea zootehnică din comună se desfăşoară atât în cadrul gospodăriilor particulare cât şi în cadru organizat de tip ferme zootehnice, amplasate în incintele fostului CAP -uri, fiind deservite de un dispensar veterinar.

⁽¹⁾ Sursa www.geocities.com
⁽²⁾ Sursa: din lucrarea d-nului Gherasim C-tin Cezar (1998)
^(3-6) Sursa: Direcţia Judeţeană de Mediu, Tulcea
⁷ Alexandru Roşu - Geografia fizică
⁸ Geografia României, vol I
⁹ Mihail Gabriel Albotă-1987
¹⁰ Geografia Dunării Româneşti, 1960

Galerie Foto